Ventilator de acoperiş
Teodor TERETEAN
Comentarii: Stăm la bloc. Cum putem
îmbunătăţi ventilaţia coloanei care extrage aerul viciat
din băi ?
Atât la bloc, cât şi în
vile individuale cu etaj, băile sunt dispuse pe verticală.
Un canal de zidărie
extrage aerul viciat (cald şi umed) din toate băile, fără a
le permite să comunice între ele.
Vara, pe căldură, mai
ales când afară e şi umed, ventilarea băilor este
îngreunată.
Există un tip economicos
de ventilator, de foarte joasă presiune, care se montează vertical pe
acoperiş, în capul canalului colector al băilor şi care poate
suplini tirajul slab al acestuia (până la 7 nivele).
Caracteristici: diametru racord
400 mm, debit de aer evacuat 400 mc/h, presiune 14 Pa, putere 16 W, alimentare
12 Vcc, zgomot mic (46 dBA), masă 5,5 kg.
Constructiv, aparatul
împiedică retururile de aer înspre băi.
Când este oprit, nu
împiedică funcţionarea ventilării naturale a băilor, aerul
putându-se evacua natural, fără piedici.
Montarea este simplă; se
curăţă fără scule specializate.
Poate fi prevăzut cu
control electronic (funcţie de temperatură) şi care poate
gestiona funcţionarea mai multor ventilatoare.
Preţ orientativ: cca. 400
Euro.
