Ventilator de baie dublu acţionat
Dr.-Ing. Teodor TERETEAN
Întrebare: Am o baie
interioară, fără fereastra. Cum trebuie sa-mi aleg cel mai bine
ventilatorul de baie?
La grupurile sanitare cu baie,
fără ferestre, ideal este să aveţi un ventilator de baie,
extractor.
Băile se ventilează
din două motive: fie din cauza mirosurilor, fie din cauza vaporilor de
apă (duşuri, băi la cadă, hidromasaje, spălare rufe
etc.).
Cele două funcţiuni
cer timpi diferiţi de funcţionare a ventilatorului.
Pentru mirosuri, baia se
ventilează între 1 şi 20 minute.
Funcţia poate fi
preluată de un timer (componentă ce fixează durata de
alimentare electrică a ventilatorului).
O umiditate peste 65% în
incinta băii generează condiţii favorabile înmulţirii
agenţilor patogeni sau alergenilor, cu un efect semnificativ asupra
transmiterii infecţiilor pe cale aeriană.
Aceasta funcţie poate fi
preluată de un umidostat (componentă ce ţine în
funcţie ventilatorul, când umiditatea aerului evacuat din baie
depăşeşte valoarea prestabilită de utilizator).
Un ventilator cu dublă
funcţie (timer şi umidostat) rezolvă ambele
probleme.
Costuri orientative: de la 50
RON (85 mc/h) până la 100 RON (230 mc/h).

