Climatizarea caselor individuale (1)
Teodor TERETEAN
Comentarii: Am casă individuală cu mai
multe camere. Ce soluţie tehnică de climatizare o recomandaţi
ţinând seama şi de raportul preţ/ calitate.
O casă la sol, cu 4 – 6
camere plus anexele (holuri, scări, băi etc.), în noile condiţii
climatice, are nevoie vara de răcire.
Folosind „splituri”, în fiecare
cameră s-ar monta câte o unitate interioară.
Cumulând puterile frigorifice
ale spliturilor din camerele principale, pentru casa de 4 camere (12, 14, 16
şi 20 mp), rezultă un necesar de frig de 49000 BTU/h (14,4 kWfrig).
Similar, pentru clădirea
cu 6 camere (3 x 9, 12, 16 şi 18 mp) rezultă, în aceleaşi
condiţii, un necesar de frig 75000 BTU/h (22 kWfrig).
Însă, folosind un sistem
colectiv de răcire, puterea frigorifică a unui răcitor de
apă, ar fi de cca. 75% din necesarul cumulat pe camere, adică de
37000 BTU/h (11 kWfrig) la 4 camere şi 56000 BTU/h (16,5 kWfrig) la 6
camere.
O reţea de agent termic
unică a casei va transporta, vara, apa rece (de la răcitor) şi,
iarna, apa caldă (de la cazan) la unităţile interioare de
răcire/încălzire.
Toamna/primăvara
„răcitorul” de apă, poate da şi apă caldă pentru
încălzire, înainte de a pune în funcţiune cazanul de încălzire.

