Cap 01-2007      Comentarii asupra circuitului natural al aerului în casele noastre

 

Îndrăznim, la început de an, să va propunem o serie de discuţii referitoare la calitatea aerului pe care îl respirăm, începând cu unele considerente referitoare la ventilaţie, din punctul de vedere al circulaţiei aerului în casele noastre.

Foarte multe dintre problemele noastre de sănătate, pe care le parcurgem, depind într-o măsură, mai mare sau mai mică, de calitatea aerului pe care îl respirăm.

 

Primele constatări

După ultimele aprecieri ale celor din domeniu, omul modern petrece aproape 90% din viaţă în interiorul unei clădiri, în incinte dintre cele mai variate: birouri, magazine, săli de restaurant, discoteci sau, pur şi simplu, propria cameră de zi (redenumită living), transformată în birou, sau propriul dormitor.

De la bun început va trebui să facem diferenţa între încăperile construite în clădirile tradiţionale, pe pământ sau la bloc, mai vechi, şi cele care se construiesc sub ochii noştri, atât din punct de vedere al spaţiilor alocate, cât şi al dotărilor cu utilităţi.

Pentru problema de faţă, în legătura cu casele mai vechi, în care am trăit o bună parte dintre noi, să ne reamintim câteva particularităţi.

Ferestrele au fost construite de regulă de lemn.

Lemnul introdus în cercevele şi în rame, în cele mai multe cazuri incomplet uscat, suferea în timp deformări definitive, care făceau ca gradul de etanşare al ferestrelor să scadă în timp, permiţând penetrarea unei cantităţi orare (debite) de aer (uneori) chiar mai mari decât ar fi fost necesar pentru o minimă ventilare naturală.

Apoi, uşile interioare; în casele tradiţionale româneşti, de regulă, uşile aveau ramă pe patru laturi; adică, aveau şi prag.

O astfel de uşă, odată închisă, îngreuna considerabil mişcarea aerului dintr-o încăpere în alta.

Chiar dacă, la vechile blocuri de locuit, din beton, pragul a fost eliminat, din cauza încălzirii insuficiente a spaţiilor, orice migrare de aer pe sub uşi era privită, catalogată, dar mai ales simţită la propriu, drept curent de aer.

În fine, pentru a ne opri aici, introducerea gazelor naturale în blocuri, pentru a fi folosite la preparatul mâncărurilor a reprezentat o măsură salutară în micşorarea efortului gospodinelor în aceasta direcţie.

În acelaşi timp însă, fiecare bucătărie a fost obligatoriu prevăzută cu două mijloace de ventilare naturală: una sub forma unei grile din plasă de sârmă montată în rama ferestrei şi alta, similară, montată pe coşul de ventilare aflat, de regulă, în partea opusă ferestrei.

Au fost nenumărate cazuri în care măcar una din cele două grile au fost astupate sau chiar anulate, prin desfiinţare fizică.

Motivul: „făceau curent”.

 

Primele necesităţi

A trăi în încăperi civilizate, prevăzute cu ventilaţie, nu mai este de mult un lux, ci o necesitate.

Mult timp, la noi, acest fapt a fost ignorat.

Cu pagube pe măsură, în special pentru sănătatea potenţialului utilizator (adică pentru noi).

Nu e mai puţin adevărat că ventilarea este, în acelaşi timp, ştiinţă (tehnică) şi artă; ştiinţă, fiind inginerie dovedită, artă, deoarece rezultatul dorit, poate fi atins pe mai multe căi.

Un adevăr care, din fericire, începe să fie din ce în ce mai evident este acela că omul zilelor noastre are nevoie de mult aer proaspăt; cu atât mai mult cu cât s-a îndepărtat de viaţa petrecută în mediul exterior, în natură.

Majoritatea oamenilor, indiferent de gradul de îmbrăcare, afară sau înăuntru, se simt bine la o temperatură medie a pielii corpului de cca. +33 oC.

Starea individuală de inconfort termic apare când această temperatură se află sub +31,6 oC sau peste +34,4 oC.

Pentru un om, aflat într-o încăpere, atât suprafeţele acesteia (pereţi, ferestre, tavan, pardoseală etc.), cât şi aerul înconjurător, static sau în mişcare, sunt elementele spre care acesta îşi transferă căldura produsă prin metabolism.

Transferul are loc direct, prin piele, prin transpiraţie şi prin respiraţie.

Dar metabolismul are nevoie de oxigen, deci de aer proaspăt.

Majoritatea locuitorilor de apartamente mai vechi opun o anumită rezistenţă la ideea de ventilare permanentă (continuă) a încăperilor ocupate.

Motivul principal este teama de curenţii de aer.

Din discuţiile cu cititorii noştri rezultă că în spaţiul autohton populaţia prezintă un grad peste normal de sensibilitate la curenţii de aer.

Cauzele sunt multiple:

-            În copilăria mică (până la 6 ani) copii au fost protejaţi mai mult prin înfofolire decât printr-o expunere curajoasă la aer exterior, pentru stimularea dezvoltării calităţilor naturale de autoapărare ale organismului;

-            În copilăria mare (între 6 şi 12 ani) copii nu au început să facă, în mod regulat, suficientă educaţie fizică pentru întărirea accentuată, a sănătăţii organismului;

-            Adăugaţi pentru restul vârstelor, dar şi a celor de mai înainte, o grijă insuficientă pentru o alimentaţie raţională, bogată în produse naturale (legume, fructe etc.);

-            Apariţia ulterioară a unor obişnuinţe dezavantajoase: excesul de fumat, excesul de alcool, băile corporale rare şi ultra-frugale etc.;

-            La vârste mai mult sau mai puţin înaintate insuficienţa (sau lipsa completă) de mişcare organizată, în aer liber.

 

Cazul apartamentelor vechi

Cu toate cele semnalate mai înainte, în casele sau la locurile noastre de activitate, trebuie să respiram cât mai mult aer proaspăt.

În cazul vechilor apartamente trebuie să asigurăm o primenire a aerului fie intermitentă, prin deschiderea ferestrelor, fie continuă printr-un sistem de ventilare naturală organizată.

Apartamente nemodificate. De regulă, deschiderea ferestrelor trebuie făcută, atât la sculare, cât şi înainte de culcare, dar şi pe parcursul zilei, ori de câte ori este nevoie.

Pentru anihilarea efectului de răcire accentuată a încăperilor este necesar ca instalaţiile de încălzire centrală să fie verificate în fiecare toamnă.

O dată la 3-5 ani este bine să fie spălate radiatoarele (caloriferele) prin demontare, când instalaţia de încălzire centrală este golită, ştiut fiind că în acestea, la partea inferioară, se formează ‚depozite de noroi” provenit, fie din insuficienta filtrare a apei introduse în instalaţie, fie din rugina care se formează în interiorul ţevilor negre de transport a agentului termic la fiecare golire-reumplere a acesteia.

De asemenea, se va verifica la începutul sezonului rece „tirajul” canalelor de evacuare naturală a aerului din grupurile sanitare închise şi din bucătării, luându-se masurile de repunere în funcţiune (curăţarea plaselor de sârmă, verificarea gurilor de ieşire de pe terasă etc.).

Apartamente modificate. Există deja o mulţime de apartamente vechi care, în prezent, sunt supuse unor îmbunătăţiri, mai mult sau mai puţin costisitoare.

Prima şi cea care are un impact major asupra calităţii aerului interior este înlocuirea ferestrelor vechi de lemn, cu ferestre având geamuri tip „termopan”.

Am început să ne familiarizăm cu faptul că geamurile termopan etanşeizează complet un apartament.

Aceasta face ca produsele metabolice ale corpurilor noastre să nu mai poată fi eliminate, parţial, ca în cazul ferestrelor neetanşe, de lemn.

 „Consumarea” aerului dintr-o încăpere se simte întotdeauna prin creşterea, în medie, a concentraţiei de bioxid de carbon, de la cca. 0,035% la cca. 0,07% şi, simultan, scăderea concentraţiei de oxigen de la 21% la 13%.

Este obligatorie deschiderea cu regularitate a ochiului batant al ferestrelor termopan.

Se evită în acest fel un cortegiu de neajunsuri: lipsa de oxigen, acumularea mirosurilor de origine organică (de ex. ale corpurilor umane, al eventualelor animale de companie: pisici/câini etc.) sau anorganică (de mobilier nou, de vopsele, chimicale de gospodărie etc.), apariţia petelor de umezeala pe pereţi, apariţia mucegaiurilor etc.

 

Umiditatea ca indicator

Sunt situaţii în care nu este necesară o ventilare accentuată a unui apartament; de ex. când nu este nimeni acasă.

În acelaşi timp este dovedit faptul că necesitatea ventilării unui spaţiu, printr-un debit sporit de aer proaspăt pentru eliminarea bioxidului de carbon expirat, este acoperitor semnalată de creşterea peste normal a umidităţii relative a aerului interior.

Crearea grilelor higro-reglabile, ca dispozitive de introducere şi de evacuare a aerului din încăperile apartamentului, rezolvă atât d.p.d.v. tehnic cât şi economic ventilarea naturală organizată.

Aceste grile (descrise în Revista UTIL nr. 12/2006), se deschid proporţional cu gradul de acumulare a umidităţii în încăpere permiţând, după caz, intrarea aerului exterior (în dormitoare, camere de zi) sau evacuarea aerului viciat interior (din băi, bucătarii etc.) atât cât este necesar.

 

Circuitul corect al aerului

Din cele prezentate rezultă că:

-            Aerul proaspăt trebuie să pătrundă din exterior în încăperile principale (de gradul I) şi anume: dormitoare, camere de zi, birouri (mai ales cele dotate cu calculatoare), camere de joacă etc.;

-            Aerul viciat trebuie să fie evacuat din încăperile secundare (de gradul II) şi anume: bucătarii, băi, spălătorii etc.;

-            Între cele două tipuri de încăperi aerul trebuie să circule prin încăperile de tranzit (gradul III) şi anume: holuri, coridoare, antreuri etc.

„Călătoria” aerului între încăperi se poate organiza în mai multe feluri:

-            Cea mai simplă cale este pe sub uşi, care ne-mai-având praguri, pot fi prevăzute cu un spaţiu de trecere lat cât uşa şi înalt de 1…2 cm („luft”-ul de prag);

-            O a doua cale este montarea în uşi a unor „grile de transfer”, estetice, cu dimensiuni variabile (de ex. 100 x 200 mm sau mai mari), prin care să treacă aerul, dar nu şi lumina; există şi grile de transfer insonorizate, ceva mai scumpe, care reţin sunetele de orice fel;

-            În fine, aceleaşi grile de transfer pot fi montate în pereţi, la partea superioară (spre tavan), favorizând migraţia vaporilor de apă, cu condiţia prevederilor de la început a golurilor.

Mărimea luft-ului de prag poate favoriza apariţia curenţilor de aer în aceasta zonă, astfel ca mărimea sa trebuie calculată cu grijă.

De ex. în cazul unei uşi de 90 cm lăţime un luft de 1 cm, un debit de aer de 25 m3/h va genera o viteză de cca. 0,8 m/s care depăşeşte de cca. 3 ori viteza la care curentul de aer este insesizabil; în acest caz este de preferat o grilă de transfer in uşă.

În ce ne priveşte considerăm că la reamenajarea unui spaţiu rezidenţial problemele de ventilare a interioarelor vor căpăta o importanţă dificil de ignorat, rezolvarea lor corectă depinzând atât de proprietarul casei, cât şi de arhitecţii şi inginerii care participă la această activitate.

Articolul viitor va trata problemele ventilării mecanice a reşedinţelor.

Articol publicat în Revista UTIL, Anul VI, nr. 1 / 2007