ÎNAPOI / BACK

Cap 11-2005   AERUL PROASPĂT ŞI … CASA NOASTRĂ !

 

Teodor TERETEAN

 

În general fiecare dintre noi ştie câte ceva, mai multe sau mai puţine, despre aerul proaspăt.

În ţările civilizate, cu un grad corespunzător de urbanizare, oamenii îşi petrec mai mult de 90% din viaţă, în interiorul clădirilor.

De aceea este bine să ştim un fapt, pe care puţini dintre noi îl  conştientizează, şi anume: aerul din încăperile în care ne aflăm este (în lipsa unor măsuri consistente şi corecte de ventilare) mai poluat decât cel de afară.

Suntem deja familiarizaţi cu deschiderea, încă de dimineaţă, de către membrii familiei noastre, a ferestrelor casei.

Introducerea în casă a aerului proaspăt, fiind cerută de o necesitate biologică, se realizează prin ventilare naturală: deschiderea ferestrei permite înlocuirea de la sine a aerului consumat (stătut) din încăpere cu aer din exterior, proaspăt.

Cu condiţia ca acesta să nu fie poluat, la rândul său.

Chiar dacă pare oarecum complicat este bine sa ştim că aerul proaspăt are următoarea compoziţie (în medie): 21% oxigen, 0.03…0.04% bioxid de carbon, 78% azot, 1% gaze inerte şi (demn de reţinut) între 5 şi 25 grame de apă (sub forma de vapori) pe fiecare un metru cub.

Numai atât.

Restul ar fi poluanţii infiltraţi datorită unor condiţii locale, particulare de mediu.

În acelaşi timp, analize medicale minuţioase au arătat că aerul expirat de o persoană adultă are o altă compoziţie, modificată, faţă de aerul proaspăt: oxigenul este în scădere cu cca. 8%, bioxidul de carbon înregistrează o creştere de peste 100%, azotul prezintă o creştere (mai mică) de doar cca. 2%, gazele inerte rămân, de regulă, la fel iar vaporii de apa înregistrează o creştere cu 20…40 grame de apă la fiecare un metru cub de aer expirat.

Procesele metabolice ale organismului necesită prezenţa oxigenului în sânge.

Chiar în poziţie de repaos corpul uman consumă în plămâni cca. 30 Watt din energia sa internă, pentru a „umezi” aerul inspirat din mediul înconjurător, în speţă, din încăperea în care ne aflăm.

 În cazul în care acest fenomen nu se poate produce, ţesuturile plămânilor noştri „se lipesc”, schimbul de oxigen cu sângele fiind grav afectat.

 De altfel, acest proces de umezire a plămânilor se pune în evidenţă iarna când respiraţia noastră ne arată „aburul” la expiraţie.

Să mai adăugam faptul că în bucătăriile noastre se produc cca. 0,6 metri cubi bioxid de carbon prin arderea a 1 metru cub de gaz metan.

Într-o zi de preparare a mâncărurilor, în care ard toate cele 4 ochiuri de aragaz, plus cuptorul, în bucătărie, în cca. 6 ore de activitate se produc în medie 3,6 metri cubi de bioxid de carbon (adică, 6 ore x 1 metru cub gaz/ oră x 0,6 metri cubi de bioxid de carbon / metru cub gaz ars).

În plus, dacă ardem gazul metan direct în sobe sau în centralele de apartament, necesarul de aer proaspăt creşte.

Este de neconceput ca o casă modernă să nu aibă o hotă de bucătărie cu evacuare directă, în afară, a poluanţilor născuţi aici: vapori graşi (de la prepararea mâncărurilor /semi/-lichide), aerosoli (de la prepararea fripturilor, prăjelilor, arsurilor etc.), mirosuri (de la toate mirodeniile utilizate etc.), produse de ardere (bioxid de carbon, de sulf, de azot etc.).

Tot astfel grupurile sanitare necesită o ventilare susţinută, locurile excelând atât prin producerea de umiditate (de la duşuri, îmbăieri etc.) cât şi prin acumularea mirosurilor …corporale.

Ca puncte de introducere, în cazul ventilării naturale a casei, se consideră ferestrele şi uşile de la balcoane (nu şi uşa de la intrarea în apartament întrucât aceasta face legătura cu un hol colectiv care, în marea majoritate a cazurilor, este depozitarul unor rezerve de aer deja poluat).

În cazul unor case (apartamente) cu pretenţii moderate, prin ventilare naturală se poate realiza o împrospătare a aerului echivalenta cu 1…2 schimburi pe oră a întregului volum.

Cu alte cuvinte, la un apartament cu 3 camere şi o suprafaţă totală utilă de cca. 100 mp, volumul util este de cca. 280m3; în aceste condiţii prin ventilare naturală se pot introduce între 280 şi 560 m3/h aer proaspăt, suficient pentru activitatea normală a 3…4 persoane.

În timpul iernii, introducerea aerului proaspăt într-un astfel de apartament necesită (la vârf, adică la o temperatura exterioară de –15oC) o putere termică instalată suplimentară de cca. 3…6 kW.

Exista părerea că o casă dotată cu instalaţie de încălzire centrală se poate ventila suficient prin deschiderea ferestrelor.

Este adevărat, dar numai …în parte.

De ce?

Pentru că la proiectarea unei instalaţii de încălzire centrală, din motive de economie, un calorifer (radiatorul) instalat într-o anumită încăpere, poate face faţă numai încălzirii acesteia, nu şi pentru încălzirea simultană a aerului proaspăt care ar fi introdus prin (între)deschiderea ferestrei.

Un calcul sumar ne arată că, pentru o încăpere de zi (sufragerie) de cca. 20 mp, în plină iarnă, aerisirea acesteia astfel încât, în fiecare oră, să fie înlocuit măcar o singură dată tot aerul, am avea nevoie de cca. 700 Watt suplimentari la radiator.

Cu alte cuvinte acest corp de încălzire (radiatorul) nu poate face faţă şi încălzirii aerului de ventilaţie continuă.

Cum bine ştim foarte puţini sunt acei care împrospătează frecvent (mai corect ar fi spus, în continuu) aerul din casă atunci când afară s-au instalat temperaturile de iarnă adevărată.

Nevoia a creat obiceiul de a „chivernisi” căldura în detrimentul împrospătării frecvente a aerului.

Lipsa de aer proaspăt începe a fi sesizată (de cadrele medicale din lume) ca fiind una din cauzele majore care accentuează starea de nesănătate a oamenilor trecuţi de prima (şi mai ales de a doua) tinereţe.

Dacă mai adăugăm şi obiceiurile mai puţin sănătoase, ca de exemplu fumatul, avem o imagine clară a lipsei cronice de oxigen la care îşi supun corpul unii semeni de-ai noştri.

Iată de ce, în cazul caselor cu un grad sporit de confort, în care proprietarul are posibilităţi mărite de investire, au început sa apară mini-instalaţii mecanice de introducere a aerului proaspăt, bine filtrat, răcit (vara) şi încălzit (iarna).

Astfel de instalaţii se compun din:

-          sursa generatoare de frig (de regulă, apa răcită) sub forma unui răcitor de apă (chiller);

-          sursa generatoare de căldură (de regulă, apa caldă) sub forma unui cazan de încălzire centrală dimensionat astfel încât să furnizeze şi căldura necesară încălzirii aerului proaspăt, introdus continuu în încăperile principale;

-          reţeaua unică de transport a apei reci/ calde de la răcitorul de apă/ cazanul de încălzire la echipamentele de climatizare/ încălzire din încăperi, alcătuită din ţevi de oţel zincat sau (mai nou, ţevi din cupru sau din materiale plastice termorezistente);

-          echipamentele de climatizare/ încălzire din încăperi numite echipamente terminale (ventiloconvectoare de tavan fals, casete etc.) acestea fiind prevăzute cu racorduri de aer proaspăt.

Este important de precizat că aerul proaspăt:

-          poate fi aspirat de afară direct de echipamentele terminale menţionate mai înainte, care amestecându-l cu aer recirculat, îl introduc direct în încăpere sau

-          poate fi aspirat din exterior, de o instalaţie centralizată (unică) de aer proaspăt, care, după filtrare şi o primă etapă de tratare (răcire sau încălzire), îl repartizează fiecărui echipament terminal al încăperii sau, mai simplu, îl introduce direct în încăpere, prin grile separate.

Oricare ar fi metoda de introducere a aerului proaspăt, în încăperile în care locuim şi/sau lucram, rămâne importantă de reţinut regulă conform căreia, de puritatea aerului pe care îl respirăm în fiecare clipă depinde starea noastră de bine, de sănătate.

 

Acest articol a fost publicat în Revista UTIL, Anul IV, nr. 11 / 2005

ÎNAPOI / BACK

 

* TEODOR TERETEAN este Doctor Inginer în Termo-Hidraulica Instalaţiilor, Fax: 021 232 5145. Tel: 0722 363 066.